Accident rutier cu implicarea presedintelui Igor Dodon
Mașina lui Igor Dodon s-a răsturnat la Strășeni. Șeful statului împreună cu șoferul său au fost internați la spital, spun sursele Deschide.MD. În accident a fost implicată și o mașină a Servicului Protecție și Pază de Stat.
Potrivit imaginilor postate deja pe rețelele de socializare, se vede că mașinile din coloana oficială au fost implicate într-un accident rutier cu un camion. Mașinile din coloana oficială s-au răsturnat în afara carosabilului.
Contactati de PRO TV, responsabilii din politie ne-au spus ca seful statului si inca doi membri ai familiei sale au fost transportati la spital, dupa ce masina in care se aflau a fost implicata intr-un accident rutier produs pe soseaua Chisinau-Calarasi.
Contactat telefonic, șeful SPPS, Anatolie Golea a refuzat să confirme sau să infirme cele menționate mai sus.
(14:54) Starea lui Igor Dodon este satisfăcătoare. Acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi și vânătăi. Informația a fost confirmată pentru UNIMEDIA de către șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea.
Potrivit acestuia, accidentul s-a petrecut între trei mașini, printre care două vehicule ale SPPS. În urma impactului, persoanele care au avut de suferit au primit îngrijiri medicale pe loc.
„Două mașini din coloana oficială a președintelui țării au fost implicate într-un accident rutier. Persoanelor aflate în automobilele implicate în accident, le-a fost acordat ajutor medical. Poliția cercetează circumstanțele producerii accidentului”, scrie IGP pe pagina oficială de pe Facebook.
Sursa: JurnalTV, Deschide.MD
Lasă un răspuns